Insolvența este incapacitatea de plată a unei societăți în raport cu datoriile sale bănești ajunse la scadență
Starea de insolvență apare în cazul societății aflate într-o criză financiară prelungită și care nu mai dispune de lichidități suficiente pentru a-și plăti datoriile față de creditorii săi – parteneri de afaceri, furnizorii de utilități sau materii prime, bănci, salariați, bugetul public.
Analiza insolvenței se raportează la datorii bănești, deoarece pentru neexecutarea unor obligații având alt obiect decât plata sumelor de bani, precum livrarea de bunuri sau prestarea unor servicii ori lucrări, nu se vor aplica regulile speciale ale insolvenței, ci ale procedurii de drept comun.
Potrivit art. 5 pct. 29 din Legea nr. 85/2014 (Codul insolvenței), insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile, care se prezumă (până la proba contrară – n.n.) atunci când debitorul, după 60 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de creditor.
Insolvența sau încetarea plăților nu trebuie confundată cu starea de insolvabilitate, când valoarea activelor firmei este mai mică decât valoarea pasivului, fiind posibil ca firma să aibă activitate, respectiv lichidități și credit cu care își poate plăti creditorii la scadență, și să nu fie deci în insolvență.
De asemenea, o companie poate fi în insolvență, dar să fie solvabilă, în sensul că are în patrimoniu bunuri care, prin valorificare, pot atrage lichidități pentru acoperirea creanțelor solicitate de creditori.
Procedura de insolvență este o procedură judiciară, derulată sub controlul instanței.
Insolvența se constată pe cale judiciară, printr-o procedură prevăzută în competența tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul social al societății debitoare.
Procedura de insolvență (denumită și procedura colectivă) se poate declanșa atunci când o societate comercială nu mai poate față datoriilor ajunse la scadență și acumulate într-un cuantum care depășește un anumit prag valoric prevăzut de lege.
Debitorul este obligat să solicite deschiderea procedurii insolvenței, în termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență, după cum și creditorii au dreptul de a obține declanșarea acestei proceduri, dacă nu sunt plătiți în 60 de zile de la scadență.
Odată deschisă prin hotărârea tribunalului, procedura insolvenței este obligatorie și pentru creditori, în sensul că toți creditorii, indiferent de natura și izvorul creanței lor, trebuie să se înscrie și să participe la procedură, fiind exclusă orice altă executare silită ori modalitate judiciară de recuperare a creanțelor în afara acestei proceduri.
Scopul procedurii insolvenței este acoperirea pasivului societății debitoare
Potrivit art. 2 din Legea nr. 85/2014, scopul procedurii insolvenței este de a acoperi pasivul debitorului, cu acordarea, atunci când este posibil, a șansei de redresare a activității acestuia.
Acest scop se poate realiza fie prin reorganizarea activității, în baza unui plan care prevede și programul de plăți ale creanțelor, fie prin faliment și lichidarea activelor în vederea distribuirii sumelor obținute către creditori.
Insolvență nu este așadar echivalentă cu falimentul (sau lichidarea judiciară, finalizată cu radierea firmei), pentru că poate însemna și reorganizarea judiciară a activității societății, iar în cazul fericit al redresării societății și plății datoriilor, aceasta va ieși din insolvență și va reintra în circuitul economic.
Mai trebuie să știi că procedura este administrată de o categorie de profesioniști denumită practicieni în insolvență, care îndeplinesc atribuțiile de administrator judiciar sau lichidator judiciar.
0 Comentarii