Sales and Purchase Agreement/Purchase Agreement

1. Contractul de vânzare – cumpărare internațională de mărfuri (materii prime, materiale sau produse) este instrumentul juridic cel mai folosit în tranzacțiile comerciale la nivel mondial, în contextul globalizării comerțului și a afacerilor.

Așa că, dacă vrei să participi la comerțul internațional și să eviți unele greșeli sau neînțelegeri și dispute costisitoare cu partenerii externi, este bine să fii familiarizat cu particularitățile, clauzele și modalitățile de interpretare și executare specifice acestui tip de contract.

 

2. Contractul poate fi definit ca fiind acordul de voință prin care una dintre părți – numită vânzător, cu sediul într-o anumită țară, se obligă sa transfere celeilalte părți – numită cumpărător, cu sediul în altă țară, proprietatea asupra unuia sau mai multor bunuri, în schimbul unui preț.

 

3. Un aspect deosebit de important, care trebuie avut în vedere de părți în perioada negocierilor precontractuale, este determinarea legii aplicabile contractului.

Fiind un contract internațional, încheiat între părți ce provin din state și din sisteme de drept diferite, este necesară stabilirea legii care va guverna interpretarea și executarea contractului, Acestă lege va fi aplicată și de instanțele judecătorești sau de arbitraj învestite cu soluționarea unor eventuale litigii legate de contract.

Părțile au deplina libertate de a alege aplicarea unei legi naționale aflate în vigoare, conform principiului lex voluntatis (principiul autonomiei părților), sau să aleagă regulile de Drept Internațional, stabilite prin Convenții internaționale.

În cazul părților care își au sediul în state membre ale Uniunii Europene, semnatare ale Convenției, se aplică Regulamentul (CE) nr. 593/2008 privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale (Roma I).

Potrivit reglementării UE, părțile sunt libere să aleagă legea care să le guverneze contractul, fie pentru întregul contract, fie numai pentru o parte din acesta, iar dacă nu au desemnat o lege anume, în cazul contractului de vânzare de mărfuri (bunuri mobile), legea aplicabilă va fi cea a țării în care vânzătorul își are reședința obișnuită.

În cazul statelor nonUE, se aplică regulile generale pentru contractul de vânzare-cumpărare internațională de mărfuri stabilite prin Convenția ONU de la Viena din 1980 asupra vânzării internaționale de mărfuri.

Reglementările internaționale vor guverna contractul în cazul în care părțile contractante nu au optat în mod expres pentru aplicarea altor reguli, respectiv a legii naționale a uneia dintre părți sau unei alte legi în vigoare care să aibă o legătură semnificativă cu contractul.

 

4. Drepturile și obligațiile părților într-un contract de vânzare-cumpărare internațională de mărfuri sunt în mare măsură asemănătoare unui contract obișnuit de vânzare – cumpărare.

Obligațiile esențiale asumate de părți vor fi astfel: livrarea mărfurilor în cantitatea, calitatea și în condițiile agreate și, respectiv, plata prețului la scadențele convenite în contract.

Părțile sunt cele care, prin voința lor juridică materializată în clauzele care formează conținutul contractului, determină drepturile și obligațiile lor.

 

5. O secțiune importantă din contract se va referi la obligația vânzătorului de livrare a bunurilor, mai exact la termenul de livrare și condițiile de livrare a bunurilor

Termenul de livrare stipulat în contract va preciza data la care vânzătorul trebuie să predea și cumpărătorul să preia marfa ce face obiectul tranzacției, însoțită de documentele livrării. Predarea poate fi făcută direct cumpărătorului sau prin intermediul cărăușului (transportatorului), în funcție de condițiile de livrare.

Termenul de livrare poate fi stabilit în mai multe variante: la o dată calendaristică fixă sau pe luni/semestre/trimestre ori în funcție de îndeplinirea anumitor condiții prevăzute în contract.

Condițiile de livrare sunt acele clauze prin care partenerii convin cu privire la partea care suportă costul transportului mărfurilor (inclusiv asigurarea, depozitarea, taxele etc.), locul de predare și de preluare, partea care suportă riscul asupra bunurilor pe fiecare etapă a transportului și momentul în care are loc transferul riscurilor și cheltuielilor de la o parte la cealaltă.

Toate aceste aspecte, care definesc responsabilitățile vânzătorului și cumpărătorului privind livrarea bunurilor, transferul riscurilor și repartizarea cheltuielilor de transport, pot fi reglementate de părți prin clauze negociate și stabilite de comun acord.

Părțile mai au posibilitatea de a folosi regulile INCOTERMS (INternational COmmercial TERMS), elaborate de Camera de Comerț Internațional de la Paris (versiunea Incoterms 2010), prin care s-a realizat o codificare a condițiilor de livrare a mărfurilor celor mai des întâlnite în comerțul internațional.

Regulile Incoterms pot fi deosebit de utile părților, pentru că stabilesc în mod clar și ușor de înțeles responsabilitățile și riscurile între părți în legătură cu transportul mărfurilor. Alegerea incorectă însă a unui cod Incoterm poate duce la costuri neașteptate sau probleme în tranzacție.

 

6. În mod evident, o altă secțiune din contract va cuprinde clauze privind obligația cumpărătorului de a plăti prețul mărfurilor livrate.

Prețul se înscrie în contract fie ca o sumă globală pentru întreaga cantitate de marfă ce face obiectul vânzării sau pentru bunurile individual determinate, fie pe unitate de produs, urmând ca prețul final să se stabilească în raport de cantitatea efectiv furnizată.

 

7. Alte clauze importante din contract se referă la reziliere/rezoluțiunea a contractului, respectiv cazurile de încetare a contractului pentru neexecutarea sau executarea neconformă ori cu întârziere a obligațiilor contractuale.

Dacă neexecutarea contractului nu este justificată de una din cauzele exoneratoare de răspundere (precum forța majoră), consecințele sunt desființarea lui și suportarea de către partea în culpa a plății despăgubirilor pentru prejudiciul suferit de către cealaltă parte.

Cea mai frecventă formă de neexecutare a obligațiilor contractuale este întârzierea față de termenele contractuale (livrarea bunurilor sau plata prețului peste scadență).

La fel ca în cazul altor clauze din contract, și cele privind rezilierea și rezoluțiunea sunt guvernate de legea aplicabilă contractului, conform opțiunii părților.

 

8. În fine, contractul international de vânzare mărfuri poate reglementa și modul de soluționare a litigiilor dintre părți, care nu au fost stinse prin înțelegere amiabilă.

Părțile pot stipula o clauză prin care să aleagă ca litigiul international născut între ele să fie tranșat fie de instanțe judecătorești, fie de o instanță arbitrală (clauza de arbitraj sau compromisorie).

Dacă în contract nu s-a prevăzut o clauză de arbitraj, părțile pot să încheie o convenția de compromis, prin care să convină ca litigiul să fie soluționat de o curte de abitraj internațională.