Recuperarea salariilor și a altor drepturi de la angajator

12/09/2024 | 0 comentarii

Cum îți poți recupera drepturile salariale

Ai fost angajat la o societate sau la o instituție publică și fostul angajator refuză să-ți achite drepturile salariale restante, cuvenite pentru perioada în care ai prestat o activitate în calitate de salariat?

În acest caz îți poți recupera toate aceste sume neplătite prin formularea împotriva angajatorului a unei cereri de chemare in judecata la tribunalul în raza căruia ai domiciliul sau reședinta.

Procedura de judecată în cazul litigiilor de muncă prezintă unele particularități, precum:
  • reclamantul salariat nu are obligația de achita vreo taxă judiciară de timbru;
  • sarcina probei este inversată de la reclamant la pârât, în sensul că pârâtul angajator trebuie să facă dovada îndeplinirii obligației de a plăti drepturile salariale;
  • hotărârea dată de tribunal, în primă instanță, este executorie de la data pronunțării, ceea ce înseamnă că dacă ai câștigat procesul în primă instanță, poți trece la executarea silită, chiar dacă angajatorul a declarat apel.

O condiție esențială pentru reușita demersului fostului salariat este înregistrarea cererii la instanță a cererii în termen de cel mult 3 ani de la data scadentei drepturilor solicitate.

Pe calea actiunii la instanta, se poate solicita și obține plata tuturor drepturilor cuvenite salariatului: salarii restante, contravaloarea bonurilor de masă, diurna, compensația în bani a concediului de odihnă neefectuat, bonusuri/prime de performanță.

De asemenea, ca salariat prejudiciat, poți solicită și dobânda legală pentru sumele datorate pentru perioada în care ai prestat activitatea în beneficiul și autoritatea angajatorului.

Dacă fostul angajator a intrat în procedura de insolvență sau în faliment, află cum îți poți recupera drepturile și din acest articol: https://www.avocatsorinviziru.ro/recuperare-salariil-restante-angajator-insolventa-faliment/

Dacă ai de recuperat drepturi de la fostul angajator, te invit să mă contactezi!
Noutati

Alte postări

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *