Contractul de împrumut atestat de un avocat: cum poți recupera banii fără proces!

7/09/2026 | 0 comments

Contractul de împrumut atestat de avocat: cum poți recupera banii fără proces.

Vrei să împrumuți bani unei persoane sau unei societăți și vrei să ai siguranța că, dacă la scadență nu îi primești înapoi, nu vei fi obligat să pornești mai întâi un proces?

O soluție practică este încheierea și atestarea contractului de împrumut de către avocat, cu îndeplinirea formalităților necesare pentru dobândirea datei certe.

Potrivit Codului civil, contractul de împrumut de consumație încheiat printr-un înscris sub semnătură privată cu dată certă poate constitui titlu executoriu în privința obligației de restituire.

Asta înseamnă că, la scadență, dacă debitorul nu restituie banii, creditorul poate ajunge direct la executarea silită, fără a mai fi nevoie să obțină în prealabil o hotărâre judecătorească împotriva debitorului.

⚖️ De ce este importantă atestarea contractului de către avocat?

Legea nr. 51/1995 privind profesia de avocat include între activitățile avocatului redactarea actelor juridice și atestarea identității părților, a conținutului și a datei actelor, iar avocatul trebuie să țină evidența acestor acte și să efectueze formalitățile de înregistrare prevăzute de lege.

Prin urmare, atestarea nu înseamnă simpla semnare a unui contract în cabinetul avocatului.

Avocatul identifică părțile și atestă identitatea acestora, conținutul și data actului, iar operațiunea este înregistrată în registrul electronic prevăzut de Legea nr. 51/1995, și anume Registrul Național al Actelor Atestate de Avocat.

Pentru un contract de împrumut al unei sume de bani, procedura derulată de avocat poate avea o consecință esențială: dobândirea datei certe necesare pentru caracterul executoriu al înscrisului.

📑 Cum dobândește contractul atestat de avocat dată certă?

În articolul acesta am explicat că, potrivit art. 278 C.proc.civ., un înscris sub semnătură privată poate dobândi dată certă în mai multe modalități, între care și înregistrarea înscrisului într-un registru sau alt document public.

În cazul actelor întocmite și atestate de avocat, Legea nr. 51/1995 prevede înregistrarea operațiunii în Registrul electronic al actelor atestate de avocați, sub sancțiunea inopozabilității față de terți. De menționat că Registrul electronic pentru actele avocaților a devenit funcțional începând cu 29 mai 2018.

Astfel, contractul de împrumut atestat și înregistrat în condițiile legii dobândește opozabilitate față de terți sub aspectul datei sale.

În plus, articolul 39 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 conferă avocatului calitatea de „funcționar public” în exercitarea atribuțiilor de atestare, ceea ce îl include între funcționarii competenți să dea dată certă, precum notarul public și executorul judecătoresc.

Prin urmare, un contract de împrumut încheiat la avocat, prin procedura de atestare, este un înscris sub semnătură privată cu dată certă și care, potrivit art. 2.165 raportat la art. 2.157 alin. (1) C.civ., dobândește caracter executoriu pentru obligația de restituire a împrumutului.

💰 Care este avantajul concret pentru cel care împrumută banii?

Avantajul concret al încheierii contractului de împrumut atestat de avocat este cel oferit de orice titlu executoriu: în loc să formulezi o acțiune în instanță pentru obligarea debitorului la restituire, să aștepți soluționarea procesului prin hotărâre definitivă și abia apoi să începi executarea silită, poți treci direct la executarea silită a bunurilor debitorului.

Astfel, câteva formalități îndeplinite la momentul acordării împrumutului pot însemna, la momentul neplății, mai puține cheltuieli și dureri de cap pentru creditor.

✍️ Atestarea datei de către avocat nu este același lucru cu autentificarea notarială

Cele două proceduri de încheiere a unei operațiuni juridice nu trebuie confundate.

Atestarea realizată de avocat este posibilă doar în cazul înscrisurilor sub semnătură privată pentru care legea nu cere forma autentică pentru validitate (precum în cazul contractului de vânzarea – cumpărare a unui imobil sau al contractului de ipotecă imobiliară).

Un înscris atest de avocat nu transformă contractul într-un înscris autentic și nu înlocuiește autentificarea notarială atunci când legea impune această formă.

În cazul împrumutului bănesc însă, legea nu cere, ca o condiție de validitate, să fie autentificat de notarul public.

În schimb, așa cum am arătat și aici, Codul civil recunoaște caracterul executoriu al contractului de împrumut încheiat fie în forma autentică, fie sub forma înscrisului sub semnătură privată cu dată certă, iar aceasta a doua formă poate rezulta și din atestarea și înregistrarea contractului prin avocat.

📌 Contractul atestat de avocat poate însemna un proces mai puțin!

Dacă intenționezi să împrumuți o sumă importantă, protecția juridică trebuie construită înainte de transferarea banilor, nu după apariția neplății.

Un contract redactat corect, cu o scadență clară, atestat și înregistrat în condițiile legii și însoțit, atunci când este necesar, de garanții adecvate poate transforma radical poziția creditorului.

În loc să începi un proces pentru a obține obligarea debitorului la restituirea banilor, poți avea încă de la semnarea contractului instrumentul juridic necesar pentru a trece direct la executarea silită.

Urmează să împrumuți bani unei persoane sau unei societăți?

Contactează-mă înainte de transferarea banilor pentru redactarea și atestarea contractului și pentru stabilirea garanțiilor necesare protejării creanței tale!

#ContractDeImprumut #AtestareAvocat #DataCerta #TitluExecutoriu #ExecutareSilita #RecuperareCreante #DreptCivil #DreptComercial #AvocatBusiness #ConsultantaJuridica

Contactează-mă pentru analiza cazului tău

Locație

București, Str. Valeriu Braniște nr. 60, et. 2, ap. 2, sector 3, CP 030718

Noutati

Alte postări

Executarea silită: ghid practic pentru antreprenorii care vor să își recupereze banii pe cale silită

Află care sunt pașii pentru a-ți recupera datoriile pe calea executării silită și cum să eviți cele mai frecvente greșeli făcute de creditori.

06.03.2026

0

Cum procedezi dacă ești chemat în judecată

Pentru a câștiga un litigiu din postura de pârât, este esențial să depui la instanță, în termenul legal, o întâmpinare solidă și bine argumentată, însoțită de probe relevante și concludente.

04.11.2024

0

Acceptarea tacită a moștenirii

Actele de acceptare tacită a mostenirii sunt acele acte, operațiuni sau activități întreprinse de succesibil, din care rezultă neîndoielnic intenţia sa de a accepta succesiunea defunctului.

10.22.2024

0

0 Comments

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *