Cum poți obține rapid evacuarea chiriașului după încetarea contractului de închiriere

9/04/2024 | 0 comments

Ai un imobil în proprietate pe care l-ai închiriat și l-ai notificat pe chiriaș că nu mai vrei să continui sau să prelungești contractul?

În cazul în care chiriașul nu vrea să plece de bună-voie din locuință, ai nevoie de o hotărâre judecătorească de evacuare.

În afară de procedura de drept comun, Codul de procedură civilă îți pune la îndemână o procedura de judecată specială și urgentă, prin care poți obține rapid o hotărâre judecătorească de evacuare imediată a chiriașului.

Conform art. 1042 – 1043 Cod procedură civilă, această procedură specială prezintă o serie de particularități:

  • Cererea de evacuare se depune la judecătoria în raza căreia se află imobilul ocupat fără drept;
  • Citarea chirașului se va face la adresa acestui imobil;
  • Judecata se face chiar fără citarea părților, dacă evacuarea imobilului este cerută pentru neplata chiriei datorate în baza unui contract care, potrivit legii, constituie titlu executoriu pentu plata chiriei;
  • Cererea se judecă de urgență, în camera de consilu, cu dezbateri sumare;
  • Dacă s-a cerut, odată cu evacuarea, și plata chiriei restante și exigibile, instanța, cu citarea părților, poate dispune odată cu evacuarea și obligarea pârâtului la plata acestor sume.
  • Ai dreptul de a cere inclusiv obligarea la plata chiriei devenite exigibile în cursul judecății, respectiv pe toată durata ocupării fără drept a imobilului, până la eliberarea efectivă a locuinței.

Hotărârea de evacuare se poate ataca doar cu apel, în termen de 5 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților, sau de la comunicare, când s-a dat fără citarea lor.

Hotărârea este una executorie, ceea ce înseamnă că poți trece direct la executare prin obligarea chiriașului la predarea silită a locuinței, chiar dacă chiriașul a formulat apel.

Totuși, dacă ai încheiat contractul de închiriere în una din modalitățile care, potrivit art. 1809 Cod civil, îi conferă contractului caracterul de titlu executoriu pentru obligația de restituire a bunului închiriat, nu mai este necesar să ajungi în instanță și ai dreptul să mergi direct la executorul judecătoresc pentru a solicita predarea silită a imobilului.

Vezi aici despre contractele civile cu caracter executoriu: https://www.avocatsorinviziru.ro/contracte-civile-titluri-executorii

Dacă vrei să afli mai multe cu privire la procedura de evacuare sau te afli într-o situație similară, lasă un comentariu!

Contactează-mă pentru analiza cazului tău

Locație

București, Str. Valeriu Braniște nr. 60, et. 2, ap. 2, sector 3, CP 030718

Noutati

Alte postări

Ce se întâmplă cu un SRL când un asociat decedează?

Ghid practic pentru antreprenori în cazul decesului unui asociat dintr-un SRL.

03.23.2026

0

Contractul de întreținere

Contractul special prin care sunt asigurate toate prestațiile necesare îngrijirii și întreținerii unei persoane, în schimbul transmiterii proprietății unui bun sau al unei sume de bani.

12.15.2024

0

Consultanța juridică te costă mai puțin decât un proces pierdut!

De ce un proces pierdut costă întotdeauna mai mult decât consultanța unui avocat.

03.16.2026

0

0 Comments

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *